Adrian Copcea


Obezitatea şi genetica

Autor: Dr. Adrian Copcea, medic primar nutriţionist-diabetolog

Centrul Medical Asteco Cluj-Napoca

Încep prin a spune că trăim în plină epidemie de obezitate, iar termenul corespunde cu acurateţe ideii de epidemie. Ce anume însă răspândeşte epidemia? Un răspuns la îndemână este: “contextul” (mediul înconjurător), pentru că celălalt răspuns clasic, mai puţin vizibil la prima vedere este: “genetica”. De ce e mai puţin intuitiv răspunsul: “genetica”? Pentru că factorii genetici de predispoziţie se modifică în mii de ani, pe când epidemia de obezitate se măsoară ca durată în decenii. Deci, conform acestei idei, este improbabil să apară modificări genetice atât de rapid. Ramuri noi ale geneticii vin însă cu argumente noi: viziunea “genetica predispune” este prea simplă, genetica are verigi nou descoperite şi documentate: nutriţia, spre exemplu, poate influenţa activitatea genetică. Alimentele “cancerigene”, de exemplu, pot descătuşa anumite predispoziţii. Sau, altfel spus, cu aceeaşi predispoziţie şansele de a dezvolta o boală oncologică diferă în funcţie de expuneri (alimente, substanţe toxice etc.). La fel este şi în cazul obezităţii.

Articolul pe care îl voi dezvolta în următoarele paragrafe se referă la genetica obezităţii şi reprezintă o transpunere în limbaj comun a unei părţi a prezentării pe care am susţinut-o la Congresul de Nutriţie de la Cluj-Napoca în 2016. Ea s-a intitulat: “Genetics in the pahtophysiology of human obesity: monogenic, polygenic and syndromic forms of obesity”.

În primul rând ce este obezitatea? Răspunsul meu preferat este: o boală a metabolismului energetic. Răspunsul şi mai plăcut mie şi mai precis este: “o boală neuro-endocrino-metabolică cronică ce se caracterizează printr-un exces periculos de grăsime”. De la ce punct încolo sau în ce condiţii devine excesul periculos reprezintă o discuţie lungă şi complicată , dar pentru un alt articol. Definiţia universală este: exces de grăsime cu riscuri pentru sănătate. Cum ajunge grăsimea să fie depozitată? O altă întrebare complicată, care însă are câteva repere precise. Depozităm exces energetic (calorii). Facem asta în primul rând pentru că excesul energetic există şi în al doilea pentru că ceva dictează ca excesul de calorii să se depoziteze. Cu siguranţă nu te poţi îngrăşa sub regim hipocaloric. Dar şi aici discuţia devine complexă. Simplificat: materia primă ce se depune provine, în mod clar, din exces caloric (calorii aduse prin alimentaţie minus calorii utilizate pentru funcţionarea organismului, adaptări şi activitate fizică). Balanţa calorică este, însă, o noţiune prea simplă şi asta o susţin tot mai multe date recente. În realitate în spatele acestei balanţe ce duce la îngrăşare există dereglări hormonale şi metabolice complexe. Iar şi mai în spate, genetica şi mediul joacă încă un rol. Deci, cumva, alimentele îngraşă, da, dar mai mult: alimentele şi dereglează “factorii de decizie”. Ba şi mai mult, şi voi reveni, alimentele dereglează şi exprimarea genetică. Cu siguranţă aici am ajuns la o idee nu foarte prezentă în rubricile de nutriţie ale Internetului.

Întrebarea de bază a articolului este: cât e genetică şi cât e mediu în obezitate? Începem cu mediul înconjurător. Predispune el la obezitate? Da. Prin numeroşi factori. Calorii multe şi la îndemână pe de o parte, sedentarism, scaune şi ecrane pe de altă parte. Calorii prin calitatea (cu ghilimele, dacă e să fim precişi) alimentelor, prin factori socioeconomici (e mâncarea ieftină mai proastă? Eu zic că da)., prin tiparele de mâncare (mâncatul în afara casei, gătitul tot mai rar, sucurile cu zahăr, ronţăielile…). Nu insist aici. Cealaltă pantă e cea a activităţii fizice. La fel, nu ipoteze, ci date care arată influenţe ale cartierului, infrastructurii (un reper la îndemână: bicicletele…). Şi nu doar atât. Adăugăm societatea. S-a calculat că probabilitatea de a deveni obez creşte cu prezenţa obezităţii în familie şi cu prezenţa obezităţii la prieteni de acelaşi sex (interesant: nu şi la prieteni de sex opus…). Deci: este obezitatea o boală de mediu? Da, parţial este. Dar e DOAR o boală de mediu? Nu. Şi aici vin datele de genetică.

O teorie majoră în genetica obezităţii e cea a  genotipului econom a lui Neel. E chiar o teorie foarte populară: “Thrifty genotype”. Ea spune că ne-am “format genetic” pe timp de foamete şi ştim să stocăm când ne izbim de mâncare. Sună logic. Şi chiar ne izbim, la propriu. Acum genele ne joacă feste în mediul obezogen. Şi avem ce stoca. Nu toţi însă sunt adepţii acestei teorii. Un contestatar, Speakman, a formulat altă teorie: “the drifty genotype”, o teorie a lipsei selecţiei. El explică cu date că nu e deloc logică favorizarea selecţiei de gene proaste care duc la boli. Şi argumentele sunt complexe şi extrem de interesante. Una peste alta, o întrebare bună: dacă am ajuns aici prin selecţii genetice, cum de acum genetica nu ne mai protejează?…

Aşadar: cât şi cum e obezitatea o boală cu predispoziţie genetică? Răspunsurile tehnice s-au formulat. O parte au provenit iniţial de la studii pe gemeni ce trăiesc în medii diferite. O altă serie din studii de adopţie: copiii adoptivi seamănă mai mult cu părinţii biologici. Şi sunt deja multe date. Concluziile se învârt în jurul unei cifre poate surprinzător de mari: până la 40-70% din variabilitatea indicelui de masă corporală (cel ce pune diagnosticul obezităţii) este genetică.

Rotunjit şi simplificat: “fifty-fifty”…50% genetică. 50% mediu. Cu menţiunea importantă că cele două interacţionează într-o manieră complexă. Şi aici e locul unde intervin cu explicaţii noile ştiinţe genetice.

Ce ştim şi de unde ştim referitor la genetica obezităţii? În primul rând avem harta completă a genelor. Cartografierea genomului uman s-a terminat în 2003. 3 miliarde de baze nucleice, aprox. 30.000 de gene, fiecare codificând aprox. 3 proteine. În rândul acestor gene se regăsesc şi gene ale obezităţii. Unele gene determină forme “pur genetice” de obezitate. Majoritatea sunt implicate în circuitul saţietăţii. Spre exemplu o formă de obezitate “pură” (monogenică) s-a datorat defectului unei gene ce determina producţia hormonului leptină (“hormonul obezităţii”). Obezitatea respectivă s-a şi tratat cu injecţii de leptină. Dar aceste forme genetice pure sunt rare. Mai apoi există forme în care defecte genetice conduc la sindroame, respectiv asocierea unor anomalii, între care şi obezitatea. Sindromul Prader-Willi şi Bardet-Biedl sunt astfel de forme (spunem acestor forme: “obezitate sindromică”). Mai precis obezitatea apare în aceste forme însoţită de alte probleme (cognitive, de dezvoltare sexuală etc.). Şi aceste forme sunt rare. Forma comună de obezitate (adică cele 99.(9)% din cazurile la care ne gândim) este poligenică. Genele determină şi interacţionează cu metabolismul energetic dar şi cu alte circuite oarecum surprinzătoare: ne place ciocolata nu doar pentru că ne place ciocolata ci pentru că ceva în hipotalamusul nostru, influenţat de genele noastre, ne spune în şoaptă că ne place ciocolata.

Deci? Ce anume fac genele obezităţii? Răspunsurile vin din studii genetice tot mai precise dar, in acelaşi timp, dificil de înţeles, tocmai pentru că interacţiunea dintre gene şi mediu este adeseori “subtilă”. Ne-am aştepta de exemplu să existe gene care ne fac să alegem alimente foarte plăcute? Dacă tot am pomenit ciocolata, se pare că da. Ştiinţa dă pe alocuri răspunsuri chiar precise la astfel de întrebări. De exemplu: locusul rs9939609 de pe gena FTO poate prezice preferinţa pentru alimentele hipercalorice plăcute. Exact aşa. Sau, mai complicat, un calcul de probabilitate: polimorfismul rs8050136 al genei FTO, zona 16q22-q23, se asociază cu un plus de 1.07 kg/m2 la indicele de masă corporală în cazul genotipului AA. Complicat şi fascinant. Dar, simplificat: anumite cercetări au constatat nu doar că genele ne influenţează greutatea ci chiar au arătat ce gene şi au calculat cu cât. Spunea un autor: “după ce am căutat 10 ani gene ale obezităţii am constatat cu surprindere că ele chiar există”.

Bun. Am lămurit o serie de date. Dar încă nu le-am aşezat într-o clasificare. Să le aşezăm. Avem gene. Genele predispun. Mediul vine cu alimentele. Genele, se pare, predispun să alegem anumite alimente. Într-o măsură. Apoi, invers, alimentele ne influenţează exprimarea genetică. Dar nu ne modifică genele. Modifică felul cum lucrează genele. Cum se exprimă genele, mai exact. Pentru toate aceste interacţiuni avem acum noile ştiinţe. Nutrigenetica ne spune cum diferenţele genetice dintre noi ne influenţează predispoziţiile şi alegerile alimentare. Nutrigenomica: invers. Ea ne spune cum nutrienţii şi substanţele bioactive ne influenţează activitatea genetică. În plus o a treia ştiinţă, epigenetica, vine şi ne spune că există o componentă moştenită a exprimării genetice chiar fără modificări ale ADN-ului. Iar în proteomică şi transcriptomică nu mă afund. Pentru că încă nu le înţeleg.

Şi concluzionez. Ne ingrăşăm cu exces de calorii şi ni se întâmplă asta pentru că reglajele ne sunt date peste cap 50% de activitatea genetică şi 50% de stilul de viaţă însuşi. Şi da, e complicat.

Seria de articole: “Despre nutriţie în limbaj simplu” va continua pe blog şi pe http://www.nutritionistcluj.ro

Publicat: 7 iunie 2017. Autor: Dr. Adrian Copcea, Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca.

Anunțuri


Tabel greutate bebelusi 0-13 saptamani

Am publicat pe site-ul oficial un tabel cu greutatea normala la bebelusi cu varsta 0-13 saptamani, urmeaza si acoperirea celorlalte categorii de varsta (aceste tabele sunt prezentate in contextul in care articolul de pe acest blog „greutatea normala la copil si adolescent” a suscitat numeroase comentarii si intrebari).

Tabelul poate fi descarcat si sub forma de poza, pentru un acces usor, din calculatorul utilizatorului (tabelul este adaptat dupa standardele Organizatiei Mondiale a Sanatatii, forma de prezentare apartine NutritionistCluj.ro).

LINK: http://www.nutritionistcluj.ro/tabele-greutate-copii/bebelusi-0-13-saptamani/tabel-greutate-bebe-download/


Un comentariu

Review WordPress asupra acestui blog

The stats helper monkeys at WordPress.com mulled over how this blog did in 2010, and here’s a high level summary of its overall blog health:

Healthy blog!

The Blog-Health-o-Meter™ reads Wow.

Crunchy numbers

Featured image

A helper monkey made this abstract painting, inspired by your stats.

About 3 million people visit the Taj Mahal every year. This blog was viewed about 47,000 times in 2010. If it were the Taj Mahal, it would take about 6 days for that many people to see it.

In 2010, there were 4 new posts, growing the total archive of this blog to 15 posts. There were 10 pictures uploaded, taking up a total of 870kb. That’s about a picture per month.

The busiest day of the year was February 25th with 241 views. The most popular post that day was Greutatea normala la copil si adolescent – curbe de crestere.

Where did they come from?

The top referring sites in 2010 were search.conduit.com, kidz.ro, google.ro, universulfamiliei.com, and mail.yahoo.com.

Some visitors came searching, mostly for hemoglobina glicozilata, greutatea normala la copii, colesterol valori normale, hba1c, and greutate copii.

Attractions in 2010

These are the posts and pages that got the most views in 2010.

1

Greutatea normala la copil si adolescent – curbe de crestere January 2008
87 comments

2

Hemoglobina glicozilata (HbA1c): cum o interpretam? January 2008
111 comments

3

Care sunt valorile „normale” ale colesterolului? January 2008
13 comments

4

Formule folosite in nutritie (greutate ideala, IMC etc.) January 2008
4 comments

5

Antidiabetice orale folosite in Romania February 2008
1 comment